Mâine, 6 august, ora 09:00, începe a doua editie a evenimentului Let’s Bike it! – cartare pe biciclată în cadrul proiectului Let’s do it, România!
Toţi bicicliştii din Argeş care îşi doresc un judeţ mai curat sunt aşteptaţi să participle la ediţia naţională Let’s Bike it! Acest eveniment are ca obiectiv identificarea mormanelor de gunoi din apropierea oraşului şi punerea lor pe harta gunoaielor pentru harta Let’s Do It, România!
Întâlnirea cu bicicliştii va avea loc în Piteşti şi Câmpulung. Punctul de întâlnire pentru Piteşti va fi în Parcul Trivale la Palatul Copiilor, ora 09:00, iar în Câmpulung, în faţa primăriei, la ora 10:00.
De aici, se va pleca spre traseele stabilite în echipe de câte 4-5 biciclisti în functie de preferința participanților:
– Trivale – Smeura – Moșoaia
– Trivale – Ciocănăi – Slătioarele – Lupueni – Valea Ursului
– Trivale – Cotmeana (pentru cei care vor să pedaleze mai mult)
În ce constă cartarea gunoaielor?
Voluntarii, împărţiţi în echipe înarmate cu un GPS, vor căuta mormane de gunoi, vor nota coordonatele la care se găsesc, mărimea şi compoziţia lor, le vor face poze, după care, la întoarcere vor încărca datele pe site-ul Let’s do it, România! pentru a ajuta la crearea hărţii gunoaielor din ţară.
Participanţii sunt sfătuiţi să ia cu ei apă, mâncare și protecție solară, dat fiind că acţiunea va dura o zi întreagă. Şi pentru că va fi nevoie de stabilirea coordonatelor la care se găsesc mormanele de gunoi şi fotografierea lor, toţi cei care posedă un aparat foto, GPS sau telefon cu aceste funcţii sunt rugaţi să le aducă. Nu în ultimul rând, e nevoie de multă energie, entuziasm şi voie bună!
Participarea a cât mai mulţi biciclişti în acţiunea de creare a hărţii gunoaielor din ţară reprezintă un pas important în realizarea celei de-a doua ediţii Let’s do it, România!, cel mai mare proiect de implicare socială, care îşi propune să cureţe ţara de deşeuri într-o singură zi!
Înscrierea pentru participare se poate face intrând pe linkul http://goo.gl/aiKz6 pentru Pitești, sau http://goo.gl/aa50W pentru Câmpulung.
Alte întrebări pot fi adresate printr-un email la adresa georgiana.curea@letsdoitromania.ro. Mai multe detalii pot fi găsite pe blog la adresa http://blog.letsdoitromania.ro/arges/ sau în ediţiile Let’s Bike It! de până acum pe http://www.letsbikeit.ro



