În contextul apropierii alegerilor prezidențiale și parlamentare din 2024, Coaliția VotCorect, un consorțiu format din organizații civice angajate în apărarea democrației și a drepturilor omului, lansează campania de înscrieri pentru observatori independenți.
Coaliția este formată din organizații cu experiență: Expert Forum (București), Asociația Civica (Iași), Asociația Rădăuțiul Civic (Suceava), Centrul pentru Studiul Democrației (Cluj-Napoca), Centrul pentru Resurse Civice (Constanța) și Observatorul Electoral, care mobilizează resurse și expertiză la nivel național și în străinătate pentru a acredita observatori care vor avea un rol esențial în monitorizarea alegerilor. Code for Romania dezvoltă aplicația Vote Monitor pe care o organizațiile o folosesc de mai mulți ani pentru colectarea de date de la observatori în timp real, în zilele alegerilor.
Cine sunt observatorii și cum se înscriu cei interesați?
Observatorul este un cetățean cu drept de vot, voluntar, care nu face parte din niciun partid politic. Rolul său este să urmărească corectitudinea procesului electoral în secțiile de votare, fără a interveni direct în desfășurarea operațiunilor electorale. Persoanele care doresc să se înscrie ca observator trebuie să nu fie implicate activ în campania electorală a unui partid sau candidat în aceste alegeri. Coaliția are un Cod de Conduită care detaliază principiile după care se ghidează un observator. Activitatea de observator este incompatibilă și cu cea de candidat (chiar și independent), delegat din partea unui partid politic, de operator de calculator sau de membru al unui birou electoral.
Înscrierea ca observator se face exclusiv online, prin platforma observatori.
Ce asigurăm?
În primul rând, activitatea nu este remunerată, ci se bazează pe voluntariat. Însă ne asigurăm că observatorii noștri sunt pregătiți și informați pentru a face față provocărilor zilelor votării. Oferim training și materiale necesare pentru îndeplinirea cu succes a tuturor sarcinilor (precum un Manual al Observatorului) și asistență electorală, inclusiv prin intermediul unui call center care va funcționa pe toată durata zilelor alegerilor. Fiecare observator va completa fişe de observare prin intermediul aplicației Vote Monitor, prin care colectăm date legate de zilele alegerilor, dar și alerte legate de posibile nereguli.
Care este perioada de înscrieri?
Perioada de înscrieri este deschisă începând de astăzi și se încheie astfel:
-
pentru primul tur al alegerilor prezidențiale – țară și străinătate: 15 noiembrie, inclusiv
-
pentru parlamentare – țară și străinătate: 15 noiembrie, inclusiv
-
pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale – țară și străinătate: 28 noiembrie – doar dacă nu v-ați înscris înaintea primului tur de scrutin. Acreditarea pentru primul tur este valabilă și pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
-
Cei interesați se pot înscrie pentru prezidențiale, pentru parlamentare sau pentru ambele tipuri de alegeri.
Încurajăm pe toți cei interesați să se înscrie cât mai curând posibil pentru a beneficia de toate resursele și sprijinul oferit de Coaliția VotCorect.
De ce este importantă observarea independentă pentru o democrație solidă?
La alegerile din iunie 2024, partenerii au acreditat peste 800 de observatori în țară și în străinătate, care au monitorizat deschiderea secțiilor de votare, procesul de votare, numărarea voturilor și raportarea rezultatelor, asigurându-se că toate aceste etape respectă legea și standardele electorale. Problemele raportate de observatori ne-au permis să sesizăm autoritățile relevante cât mai rapid. După ziua votării, datele colectate ne permit să tragem concluzii cu privire la modul în care s-au organizat alegerile și să publicăm rapoarte de observare, care includ și recomandări ce contribuie la îmbunătățirea proceselor electorale viitoare. Pentru a crește eficiența observării, ne întâlnim cu decidenții politici și autoritățile electorale pentru a discuta recomandările și modul în care poate fi îmbunătățit modul de organizare a alegerilor.
Observatorii acreditați de coaliția VotCorect fac parte dintr-un efort mai larg de protejare a integrității electorale și de promovare a transparenței în procesul democratic. Rapoartele și reacțiile rapide legate alegeri, publicate de Expert Forum și parteneri au contribuit la îmbunătățirea legislației electorale, la creșterea integrității și transparenței proceselor electorale și au tras atenția asupra unor încălcări ale legislației și standardelor electorale.
Pentru mai multe informații despre coaliție, activitatea de observare și înscrieri vizitați www.votcorect.ro.