Decameronul lui Boccaccio reprezintă o bună sursă de informație despre cum decurgeau lucrurile în Europa jumătății de secol XIV, perioadă când ciuma a ras aproape 40% din populația continentului. Scăpa cine putea, marile metropole medievale fiind pustiite de către pulimea care credea că e sănătoasă. Se refugiau care puteau la mânăstiri, pe la vreo vilă a vreunui nobil… Ghinion, însă, printre fugitivi se aflau și purtători ai ciumei și de aceea gradul de mortalitate în refugii ajungea și la 100%.
Nici la vremea aceea valahii nu s-au adaptat trendului european! Dacă prin Occident ciuma făcea ravagii pe la 1353, în Țara Românească a fost consemnată abia pe la 1376!
Mii de valahi au ortu’ popii dat pe la Târgoviște și Curtea de Argeș, mai târziu cu trei decenii decât occidentalii, chiar dacă, iar asta o spun istoricii!, ,,moartea neagră’’ a intrat pe continent chiar din cetatea Feodosia, aflată în peninsula Crimeea, adusă, probabil, de către invadatorii tătari.
De atunci, ciuma a lovit țările române periodic, până la începutul secolului al XIX-lea (celebra ciumă a lui Caragea). Puțin descrisă în cărțile de istorie, ciuma era văzută de către români ca un fel de blestem care se abătea asupra lor periodic, uneori chiar din zece în zece ani!
Aceste ținuturi nu au scăpat de blestem, chiar dacă ,,moartea neagră’’ a fost eradicată de secole bune, cel puțin în Europa! Românii nu mai mor de ciumă, însă își dau obștescul sfârșit înainte de termen din cauza sistemului medical de căcat! Nu ne mai ascundem de ciumă în vreo mânăstire sau prin vreun sat de munte, dar plecăm cu milioanele prin Occident, fugind de sărăcie și de umilința la care suntem supuși tocmai de aceia pe care i-am trimis să ne conducă.
La fel ca ciuma de acum două secole, o dată la câțiva ani suntem loviți de către un blestem. Nu este un flagel biologic, ci unul politico-administrativ. Ne bucurăm când scăpăm de câte un partid care a dus țara în haos, dar suntem conștienți că lucrurile nu se vor schimba radical în bine. Dimpotrivă, cum stră-stră-bunicii noștri știau că ciuma va ,,reveni’’ în câțiva ani, așa suntem și noi conștienți că următorul partid care va veni la guvernare va aduce tot o nenorocire. Probabil de aceea suntem și resemnați… Nu mai rămâne decât să fugim, să ne ascundem pe unde putem prin această lume largă, deoarece acasă viețile noastre sunt duse în derizoriu.
Și am fugit, cam jumătate din populația activă a României este plecată care încotro. Pe la 1350, Florența fusese depopulată din cauza ciumei, acum este cămin pentru zeci de mii de români. Ciuma bubonică revenea în țările române cam o dată la 10 ani! Tot cam o dată pe deceniu avem parte și de reînnoirea flagelului corupției și incompetenței, sub forma alegerilor prezidențiale!
Comparația noastră între ciuma politică și ciuma bubonică se oprește la un episod din istoria medievală românească. Domnitorul Ion Vodă Mavrocordat, ,,iubit’’ de către valahi la fel de mult cum sunt iubiți cei de astăzi, a murit de ciumă, semn că am avut și conducători care au fost alături de muritorii de rând… la propriu.
