De ieri, principalii indici bursieri din Europa, dar și din Statele Unite, au luat-o la vale. În toată Europa se închid școli, mall-uri, nu se mai desfășoară spectacole și întreceri sportive, practic, Europa, în mare parte, devine de la zi la zi un continent paralizat. Dacă privim statistica, un om tânăr, fără mari probleme de sănătate, ar trebui să stea liniștit: atât în China, cât și în Italia mortalitatea în cazul persoanelor sub 60 de ani este aproape ZERO! Bineînțeles, asta nu înseamnă că valul de decese din Italia și de aiurea ar trebui să nu ne dea dureri de cap.
În altă zonă vreau eu să ajung… În ultimele trei generații, de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, perspectiva morții unei mase mari de oameni într-un timp scurt a dispărut. Poate doar în timpul Războiului Rece se mai temeau unii de un atac atomic însă, să fim serioși, nimeni nu credea, cu adevărat, că omenirea va fi în stare să se autodistrugă.
De la bunicii noștri încoace, speranța de viață a tot crescut, în Europa pacea a domnit (exceptând ceva conflicte locale în Iugoslavia sau fostul URSS), nivelul de trai a ajuns la maximul istoric. Dacă înainte fiecare generație de tineri a fost decimată de vreun război sau revoluție (revoluțiile pașoptiste, războiul din Crimeea, cel franco-prusac, cel ruso-turc, să nu mai vorbim de cele două războaie mondiale), în prezent numărul de tineri europeni care a pus mâna pe o armă este infim, probabil cel mai mic din istorie.
Fiecare dintre războaiele enumerate mai sus a fost însoțit și de vreo molimă, să nu mai vorbim de pauperizarea populației civile, uneori ajungându-se chiar la sute de mii de decese din cauza inaniției. Mai amintim de holeră, de gripa spaniolă, de tifosul care decimase populația românească prin 1917 și exemplele pot continua…
După atâția ani de pace și de lipsa unor epidemii/pandemii cu sute de mii/milioane de victime, Europa și-a adus aminte că perspectiva morții nu trebuie ignorată, chiar dacă noi, mental, nu suntem pregătiți precum erau străbunicii noștri. La începutul secolului XX mortalitatea infantilă era una imensă, războaiele diverse erau încă o tradiție prin Europa iar bolile de tot felul își luau tributul din tot continentul. Să nu mai vorbim de speranța de viață, cine ajungea la 60 de ani se putea considera norocos.
Ultimele decenii i-au făcut pe europeni mult mai încrezători. Războaie mai vedem doar în filme sau la emisiunile de știri, prin Africa sau Orientul Mijlociu, de foame nu mai moare (aproape) nimeni, speranța de viață a depășit, în unele țări, 90 de ani (aproape dublă față de acum două secole), descoperirile din medicină au făcut ca mortalitatea infantilă să fie, practic, neglijabilă, iar abundența de bunuri și de servicii ne-a creat impresia că totul ni se cuvine. Până mai acum câteva săptămâni…
Brusc, isteria a cuprins Europa. Cum am scris și mai sus, noul coronavirus are o mortalitate de doar 2%, foarte ridicată în rândul persoanelor cu vârste înaintate sau bolnave cronic și aproape neglijabilă în rândul celor care au sub 60 de ani. După isteria care a cuprins Europa în ultimele zile, mă întreb dacă vor fi mai multe victime din cauza virusului sau din cauza isteriei create în jurul acestuia. Oamenii fug care încotro, golesc magazinele, unii au înnebunit, la propriu… Se închid firme, fabrici, în ritmul acesta se va ajunge la penuria de alimente, implicit la foamete! Nu mai vorbim de pierderea zeci de mii, poate sute de mii, de locuri de muncă, dispariția unor piețe și așa mai departe.
Trebuie să înțelegem că epidemii au mai fost și vor mai exista, important este modul cum ieșim din isteria asta care a pus lacăt pe Europa.
