Ieri, reprezentanţii PSD Argeş au anunţat că, în următoarele săptămâni, mai multe cadre didactice-membre sau simpatizante ale partidului-vor face meditaţii gratuite cu elevii de liceu, la sediul organizaţiei. Examenul de bacalaureat se apropie şi, probabil, foarte mulţi dintre elevi for fi interesaţi de această formă de asistenţă educaţională. Numai că, Gabriel Bratu (PDL), şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, consideră că acţiunea rivalilor săi de la PSD nu este decât un act prin care se politizează învăţământul, iar elevii atraşi în aceste meditaţii vor fi o masă de manevră.
„Meditaţiile oferite la PSD sunt extrem de nocive pentru elevi, riscând să politizeze învăţământul. Am fost informat că aceste meditaţii sunt ţinute de către mai mulţi profesori de la Liceul de Chimie şi de la Grupul Şcolar de Industrializare a Lemnului. Îi anunţ pe părinţi că toate liceele din judeţ au programe de pregătire suplimentară a elevilor, care sunt oferite gratuit şi care se desfăşoară în instituţiile de învăţământ, nu pe la vreun anume sediu de partid. Mai grav este faptul că acestor elevi li s-a promis că, dacă vor veni la meditaţiile pesediste vor promova mai uşor. Îi rog pe colegii mei profesori, care fac politică de orice fel, să lase şcoala în pace,” a declarat, total nemulţumit de situaţia creată, Gabriel Bratu.


