Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, împreună cu mai multe organizaţii non-guvernamentale, instituţii ale statului şi psihologi, va derula, în perioada imediat următoare, o campanie de identificare şi asistenţă a copiilor hiperactivi. Hiperactivitatea unui copil nu este catalogată o deficienţă psihică, cât mai degrabă o greutatea de integrare a acestuia în colectiv, acest tip de copil fiind cunoscut în popor ca fiind „unul care nu are astâmpăr”. Conform unor statistici ale Ministerului Educaţiei, în România trăiesc peste 8.000 de copii hiperactivi.
„Argeşul este judeţ pilot pentru acest program. Asistarea acestor copii nu este deloc uşoară, deoarece părinţii nu vor să recunoască faptul că odraslele lor au probleme. Este vorba de o greutate de integrare, nu o deficienţă psihică. Aceşti copii sunt uneori violenţi cu colegii lor şi se integrează greu în grupurile lor. Toţi aceşti copii au un coeficient de inteligenţă peste mediu, uneori chiar foarte ridicat, aşa că părinţii nu au de ce se teme de acest program,” a declarat Gabriel Bratu, şeful ISJ Argeş.


