Home Politic Prima organizație RE:START din țară – înființată la București în prezența deputatului Andrei Gerea

Prima organizație RE:START din țară – înființată la București în prezența deputatului Andrei Gerea

de Argeseanul
65 vizualizări

Săptămâna trecută, RE:START a înființat prima organizație din țară. Prima filială a fost înființată la București, acolo unde deputatul Andrei Gerea avea deja închegat un nucleu dur prin prisma fostei sale funcții de președinte al ALDE București.

,,M-am bucurat foarte mult că am reușit, într-un timp atât de scurt, să convingem foarte mulți oameni care nu au făcut politică să ni se alăture!

Au venit alături de proiectul RE:START România oameni interesanți, din diverse domenii, din zona privată, care pot aduce plus-valoare. De fapt, este exact ceea ce ne dorim! Cât mai mulți oameni care nu au făcut politică, dar care s-au decis să facă pasul acesta important să își asume responsabilități și să se implice. Dincolo de oamenii cu experiență în politică, fără acești oameni noi, nu se poate realiza cu adevărat un RE:START.

Iar cei vechi, care au venit sau vor veni alături de noi, trebuie să tragă o linie, să țină cont de toate greșelile, să își folosească experiența pentru a îndrepta lucrurile.” a declarat deputatul argeșean.

Facebook Comentarii

Hai, scrie aici părerea ta despre acest subiect

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

            
  Un plus de informație pentru argeșeni

@2023 – All Right Reserved. Toate drepturile rezervate Argeș Plus TV | Un proiect realizat de PUNKTNET |

Are you sure want to unlock this post?
Unlock left : 0
Are you sure want to cancel subscription?
-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00