Potrivit Wikipedia, omul de afaceri Frank Timiș este descris în felul următor: “Timiș deține compania Central Europe Petroleum, care a concesionat în anul 2003 o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriul României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol, precum și compania African Minerals.
Companiile lui Timiș dețin în concesiune și perimetre aurifere în România, printre care și perimetrul Roșia Montană, loc unde s-ar afla cel mai mare zăcământ de aur din Europa”.
Cu astfel de calități și avere, nu i-a fost prea dificil omului de afaceri să facă un act de generozitate pentru un lăcaș de cult din Argeș. Omul a îmbrăcat în aur Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Nămăiești, drept mulțumire pentru faptul că a scăpat cu viață dintr-un accident aviatic, ne spune directorului de la Culte, Cristi Cocea, cât și reprzentanții Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Numele acestuia stă chiar gravat pe obiectul de cult protejat printr-un sipet de cristal și oțel. Istoria mănăstirii, cât și a icoanei, spune că biserica a fost descoperită de niște ciobani care dormeau și în visul cărora a apărut Maica Domnului. Aceasta le-a spus să sape și să aducă la suprafață Icoana Maicii Domnului. În zilele noastre, neprețuitul obiect de cult a fost îmbrăcat în 5-10 kg de aur de către omul de afaceri Frank Timiș.
Gabriela Zamfira


