Editorial 

ADRIAN DRAGOMIR: O NOUĂ DECADĂ, UN NOU RĂZBOI? PARIU RISCANT FĂCUT DE DONALD TRUMP

O nouă decadă, un nou război. Așa a început anul 2020, după ce Iranul a primit o lovitură puternică prin asasinarea generalului șiit Quasem Soleimani, de către americani, la ordinul direct al președintelui Donald Trump, lângă aeroportul din Bagdad. Ținta Casei Albe nu era oice soldat, ci al doilea om în stat și șef al trupelor de elită, responsabile cu operaţiuni externe ale Teheranului. Generalul ucis și ridicat acum la rangul de martir a fost arhitecul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu. O tactică de destabilizare a vecinilor săi susținută, mai mult sau mai puțin vizibil, de Rusia.

Dar de ce și-a încordat Donald Trump tocmai acum mușchii? Răspunsurile sunt multiple și par evidente la o simplă analiză. Primul motiv evident este acela că 2020 este an electoral în SUA. Administrația pe care o conduce nu s-a remarcat prin politici interne de succes și nici cu realizări majore pe plan extern. Uciderea generalului iranian, urmărit la fiecare pas de serviciile secrete ale marilor puteri și asupra căruia au existat numeroase tentative de asasinat, pare să fie cea mai importantă reușită.

Mai mult, după ce lupta împotriva ISIS pare să ajungă la final, SUA ar trebui să își diminueze contingentele din Orientul Mijlociu. Dincolo de retorica de protectori al asupriților, americanii își vor apăra interesele în Orientul Mijlociu și au declarat deja că vor trimite forțe suplimentare în regiune. Irakul, aliat al Casei Albe, prin vocea președintelui Barham Salih a cerut deja retragerea celor aproximativ 5.000 de militari SUA. Gestul său este unul de înțeles în contextul în care asasinarea lui Solemani, a avut loc pe teritoril țării sale.

La nivel speculativ, un alt motiv al atacului ordonat de Casa Albă ar putea fi unul pur economic. Irakul și China sunt la un pas de a ajunge la o înțelegere economică. Astfel, Beijingul va reface infrastructura serios afectată de războiul din zonă, nu contra unor contracte plătite cu bani ci cu petrol. Finaciar SUA nu își permite acest eșec în lupta deschisă pe care o poartă de câțiva ani cu regimul comunist. Astfel, necesitatatea unei noi intervenții în zonă poate fi invocată de islamiști drept mobil al atentatului.

Uciderea generalului iranian, pare a fi un mesaj de forță al Casei Albe, transmis nu doar inamicilor din zona Orientului mijlociu ci și din întreaga lume. Îngrijorările liderilor modiali sunt din ce în ce mai mari pe măsură ce situația se precipită. Pariul lui Trump are o miză uriașă și escaladează tensiunile într-o zonă pârjolită de conflicte sângeroase, care au curmat milioane de vieți. Este greu de crezut că Iranul nu va riposta. De altfel, pentru prima dată în istorie, steagul roșu a fost arborat pe moscheea Jamkaran, cea mai mare din țară. În cultura arabă, un astfel de gest reprezintă începutul unui război sângeros, aceasta fiind prima dată în istorie când se întâmplă în Iran. Totuși, islamiștii nu vor lupta cu SUA pe câmpul de luptă convențional iar liderii de la Teheran nu vor face aceeași greșeală ca regimul irakian condus de Saddam Hussein. Rețeaua construită de generalul ucis, are în componență miliţii rebele care sunt vasale Iranului și care pot lovi ținte americane sau aliate din zonă. Aliaţi ai Casei Albe, precum Israel, Liban, Kuweit sau Arabia Saudită ar putea resimți efectele răzbunării Republicii Islamiste. Vorbim despre atentate, atacuri cibernetice și atacuri armate asupra unor nave comerciale sau conducte de petrol.

Deși ISIS a fost distrus și prin eforturile sale, la nivel internațional, Qasem Soleimani era recunoscut drept terorist și se afla chiar și pe lista Uniunii Europene. Regimul iranian pare obligat să riposteze, mai ales că în acest moment, pe plan intern, nu se mai bucură de o prea mare popularitate. Cât despre Trump, în ciuda politicilor haotice, acesta pare în continare favorit în cursa pentru Casa Albă. Încrezător în forțele sale, preşedintele american a scris pe twitter că Wahingtonul a identificat 52 de obiective în Iran, pe care le va ataca fără ezitare, dacă Teheranul va riposta. Asităm, pentru moment la un război al declarațiilor însă pariul SUA ar putea fi plătit scump și este la un pas să arunce în haos nu doar Orientul Mijlociu, ci și întregul mapamond.




Facebook Comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.