În 2019, industria marilor festivaluri din România a strâns aproximativ un milion de participanți și a generat afaceri de peste 600 de milioane de lei. Printre sectoarele cele mai avantajate de această tendință se află turismul local, care a fost impulsionat într-un mod fără precedent. Acum, după un an de pauză totală, se așteaptă o revenire parțială a acestei industrii (și a cifrelor impresionante pe care le aduce cu sine), așa cum se va întâmpla vara aceasta.
Unele dintre festivalurile locale de rock și folk cu care ne-am obișnuit au fost deja confirmate pentru 2021. Acestea vor aduce pe scenă artiști de clasă, gata să facă show pentru publicul care le-a dus cu adevărat dorul. Muzica bună va veni la pachet, ca de fiecare dată, cu mâncare și bere din belșug, dar mai ales cu (re)întâlniri între prieteni noi și vechi.
Dacă ți-ai propus să nu ratezi niciun eveniment de anul acesta, e bine să fii pregătit pentru orice eventualitate. Mai ales dacă vrei să stai la cort pe întreg parcursul festivalurilor, vei avea nevoie de un kit de supraviețuire.
Ce-ar trebui să cuprindă un kit de supraviețuire pentru orice amator de festivaluri
- Mizează pe ținute lejere, în ton cu atmosfera. Încălțămintea confortabilă e esențială, dacă vrei să stai în fața scenei ore întregi, pentru a nu rata niciun artist. Pe Fashion Deals găsești o selecție vastă de pantofi sport, dar și sandale, ca să ai opțiuni pe care să le alternezi de-a lungul unui festival, dar și de-a lungul verii. Astfel, vei fi pregătit pentru fiecare activitate cuprinsă în programul evenimentelor. Seara ar putea fi mai răcoroasă, așa că nu uita să iei și un hanorac la tine.
- Ochelarii și o pălărie de soare sunt lucruri indispensabile, ca să te protejezi de soarele prea puternic și să eviți vreo insolație. Alege accesorii cool și vei arăta bine chiar și-n a treia zi de festival, ceea ce nu e deloc ușor.
- Articolele de îngrijire personală în format travel size sunt și ele o cale bună de a-ți da un refresh, fără a-ți îngreuna prea mult bagajul.
- Dopurile de urechi par o idee trăznită, dar sunt chiar necesare într-un astfel de cadru, pentru scurte reprize de somn și reîncărcare. Chiar dacă ești pasionat de muzică, expunerea la sunete puternice timp de câteva zile ar putea să creeze probleme, de aceea este bine să ai aceste dopuri, mai ales dacă îți place să stai în zona scenei.
- Un încărcător solar, sau cel puțin wireless, pentru telefon, este esențial. Orice ar fi, dacă te simți bine și vrei să le dai de veste tuturor, sau ai o problemă, e bine să te menții conectat, chiar și la festival. Doar să nu fii mai atent la telefon decât la lucrurile minunate care se întâmplă în jurul tău.
Nu uita nici de acte sau de bani! Găsește-le un loc sigur în bagaj, ca să nu rămâi descoperit. Apoi, nu mai rămâne decât să te bucuri din plin de muzica de calitate. Merită să susții artiștii care, în sfârșit, își reiau activitatea și revin în fața publicului argeșean și nu numai.
__________
Sursă foto: Unsplash.com


